Author: Archbishop (Arhiepiscopul) Nathaniel
November 10, 2008
Raspunsurile IPS Nathaniel la Intrebari dela Consiliul OCA, 10 Nov. 2008(transcriere neoficiala in engleza a inregistrarii gasite la www.oca.org)(traducere neoficiala in romaneste)
Eminenta Voastra IPS Dimitri, Eminentele Voastre, Prea Sfintiti Ierarhi, Prea Cucernici Parinti, Presedinti de Sedinte, si Delegati…
Eu voi adresa [întrebarea] la care eu singur sunt capabil sa [raspund], privind clarificarea situatiei Episcopiei române, care este la pagina 2 din prezentul [document], pe care toti l-am primit. Dupa cum stiti, Episcopia româna a intrat în Biserica Ortodoxa din America în 1960 si pentru cei 10 ani, Episcopul nostru Valerian a fost, cred, singurul Episcop, care nu era rus din Sfântul Sinod pâna în 1970. Când a fost proclamata Autocefalia, Episcopia noastra din nou a reafirmat ca a vrut sa fie parte a Bisericii Ortodoxe din America. Deci, de la 1970 pâna la 1990 avem [alti] 20 de ani si în timpul acestor ani, de asemenea, Episcopia a fost sub asediu din strainatate, cum a fost si Metropolia- Rusa-Greceasca-Catolica, de agenti de distrugere comunisti din Rusia si cei care au încercat intr-un fel sa controloze sau sa influenteze Biserica din America de Nord. Episcopia româna a avut de [îndurat] aceleasi lucruri si iubitul nostru Arhiepiscop de draga amintire, Arhiepiscopul Valerian a suferit foarte mult pentru eforturile sale constante de a mentine biserica, Biserica româna, Episcopia româna din America de Nord, o Biserica libera, din mâinile agentilor atei. Arhiepiscopul Valerian s-a retras în 1984, am fost [anterior] ales în 1980 ca Episcop auxiliar, si apoi în 1984 am fost numit eu de catre Congresul Episcopiei si apoi de catre Sfântul Sinod pentru a fi Episcop titular, Episcopul care conduce Episcopia.
Deci, din 1984 pâna în 1990, acei 6 ani, au fost ani în care am continuat sa fim constienti de presiunile din strainatate, dar care nu au fost ca înainte, poate pentru ca am fost un american si poate ca nu a fost asa de usor pentru Guvernul Roman sa faca eforturi impotriva Bisericii, cum a fost cand Episcopul era un roman.
Deci, în 1990, când guvernul român a fost schimbat, de atunci Episcopia a raspuns la nevoile poporului român, cu asistenta financiara , bunuri si alte lucruri, si [a fost] confirmat ca Biserica noastra, Biserica Ortodoxa din America, la acel moment [a colectat] de la parohii, în 1990-1991, peste 40.000 dolari, în numerar, pentru suport prin Episcopie. Eu recunosc acest lucru acum. Dupa aceea, eforturile au fost pe de o parte a poporului nostru de aici, cler si oameni, cel putin pentru a restabili o benefica concelebrare cu românii din dioceza Patriarhiei din America de Nord, care a fost stabilita în 1952 de catre Sfântul Sinod al Bisericii din România si de atunci pana acum, noi am fost separati timp de aproape 60 ani. A fost un efort de reconciliere prin utilizarea în comun a celor sfinte, si asta fiindca nu am concelebrat inainte. Nu a fost nimic scris. A fost doar un fapt. Ei au fost “ei” si am stiut ca exista diferente de opinie. Dar, la scurt timp dupa aceea [dupa 1990] am scris o scrisoare Patriarhului Roman, la acel moment, binecuvântata sa-i fie memoria, Teoctist si am întrebat : “Cine crezi ca suntem si ce crede Patriarhia Romana de Arhiepiscopul Valerian si despre mine, ca succesorii primului Episcop, Policarp Morusca, care a venit [în America] în 1935 si a murit în România, în 1958, instrainat de Episcopia lui. “El a raspuns:” Da, recunosc statutul vostru canonic, suntem constienti ca aveti sacramente, recunoastem totul despre voi.’’Deci, de atunci, noi am inceput sa concelebram impreuna. Am facut niste lucruri împreuna, dar nu foarte multe. Cu timpul si Arhiepiscopul Victorin [din Dioceza Patriarhala din America] a adormit în Domnul, a fost lipsa unui Episcop, si apoi un nou Episcop a fost ales, mult mai tanar decât Arhiepiscopul Victorin. Cu imigratia [de dupa 1990] a multor Romani, atat credinciosi cat si cler (azi, probabil, 95% din clerul meu este din strainatate), a fost o realizare ca guvernul communist nu a mai fost si ca probabil a fost timpul pentru o reconciliere ca fratii si aceasta a venit si în sensul de instituire a unui Comitet de cinci persone, din ambele dioceze, ca sa lucreze împreuna pentru a vedea daca exista o posibilitate ca Arhiepiscopia Patriarhiei Române sa intre în Biserica Ortodoxa din America. A mai fost, de asemenea si o invitatie din partea Arhiepiscopiei [Patriarhale] sa ne alaturam Patriarhiei Române.
Pe partea noastra, am stabilit aceasta Comisie si le-am dat binecuvântarea noastra si, cu acordul Congresului, de a spune da, sa mearga mai departe si sa vada ce se poate face pentru a rezolva aceasta dis-uniune de 60 de ani, si cu dificultatile care sunt acolo, contra-parohii, contra-cler, aceste lucruri care nu sunt de la Dumnezeu - diviziunea. Si asa, Comitetele noastre au lucrat împreuna si separat si au ajuns pâna la un punct, mai recent, în ultimii 5 ani, pentru a spune, daca este o posibilitate de reconciliere a celor 2 Dioceze si cum ar fi facuta.
Raspunsul Arhiepiscopiei Române este ca, întrucat lumea întreaga, lumea ortodoxa, asa cum ei ar vedea-o, nu recunoaste autocefalia, unica autocefalie a Bisericii Ortodoxe din America, ei nu sunt pregatiti pentru a intra în Biserica Otodoxa din America. Deci, de pe partea noastra am zis sa vedem daca ceva poate fi facut prin care ambele Dioceze pot [inca] sa fie împreuna, dar într-un mod unic, unic la situatia americana, care dupa cum stim cu totii, nu exista nici un raspuns canonic, sau cel putin unii ar spune ca nu exista nici unul, si altii ar spune ca da, exista, si ca aceasta ar fi, prin intrarea in Biserica Autocefala Ortodoxa din America. Deci, am trecut la munca ca sa vedem cum ar putea fi facuta aceasta, ce ar implica ea, si cum ar arata. Ce a iesit, a fost un document, o propunere din partea Arhiepiscopiei, cât si a Episcopiei noastre de a se uni într-un fel care ar fi cat de “autocefalic” posibil, dar fara sa fie autocefal în felul în care Biserica Ortodoxa Rusa- Greaca- Catolica a devenit autocefala. Odata cu alegerea unui nou Patriarh, Patriarhul Daniel din România, si cu efortul grupului de dialog, asa cum l-am numit, a fost o considerare cat de autonoma ar putea fi aceasta noua entitate, fara sa fie autocefalie. Si asa de acolo a venit un termen care a fost creat, ” autonomie maximala”. Cei care au [vazut] site-ul nostru, pot citi [documentul] cu cele 20 de puncte, care nu este finalizat.
Cel mai bun lucru ce as putea spune despre aceasta, este ca relatia cu Biserica Patriarhala româna sau Biserica din România ar fi [limitata si] daca va fi [o astfel de noua] Mitropolie, Mitropolitul singur ar comemora pe Patriarhul României si Sfântul Mir ar veni de acolo [ din România]. Ar fi o completa autonomie administrativa în alegerea tuturor ierarhilor si o [completa autonomie administrativa] cu un Sinod local, care nu ar avea nici o relatie cu Sinodul din România. Statutul nu ar fi conditionat de Sfântul Sinod, nici de Biserica din România, si acest lucru ar fi garantat de Biserica româna [care] nu s-ar re-stabili în America de Nord. Asta este unde suntem cu acest proces. Aceasta nu a fost prezentat la Sfântul Sinod în România, desi acestia sunt destul de constienti de ideea. Este înca în zona de a fi negociata.
În acest moment sunt 4 membri ai Comitetului de dialog aici; Pr. Lawrence Lazar, Pr. Catalin Mitescu, Pr. Remus Grama si Pr. Ian Pac-Urar. Nu cred ca au venit aici pentru ca am vrut sa adresez aceasta întrebare, dar ma bucur sa ii vad aici, împreuna cu alti membri din Dioceza mea. Întrebarea este: “Cum ar vedea aceasta Episcopii [din OCA]?” Acest proces de documente, aceasta propunere, care înca nu a fost propusa oficial, am prezentat-o prima la Sfântul Sinod al nostru, în acest an, apoi la Consiliul Episcopesc si apoi la Congresul Episcopiei. Deci, am adus-o la Sfântul Sinod prima data, aceasta propunere, cu care unii din ierarhi au fost foarte dezamagiti. Altii nu au facut o judecata în sine, si altii au spus, “sa vedem ce se întâmpla în final”. Mitropolitul Herman a spus: “bine, în masura în care nu ati cerut nimic nu o sa spun nimic, pentru ca este o propunere care nu a fost înca facuta.” De-a lungul anilor, începând din 1990 cred, sau 1991-1992, ori de câte ori a existat un fel de dezvoltare sau orice fel de actiune care am crezut ca Sfantul Sinod ar trebui sa stie despre, [am raportat-o]. De fapt am fost interogat de mai multe ori de Mitropolitul Theodosius si ar trebui sa existe în arhivele bisericii noastre, un volum destul de mare al meu de raportare la Sfantul Sinod de-a lungul drumului. Nu a fost nimic ascuns de mine si nici de Dioceza mea. De-a lungul anilor, au existat articole si opinii tiparite în “Solia”, revista la care va puteti abona toti si aceasta ne-ar ajuta foarte mult daca o faceti.
Si unde ne aflam astazi in aceasta privinta? Ne aflam aici: o propunere înca ne-propusa, si asa mai aveti de gând sa ma întrebati: “Cu ce poate ajuta aceasta Unitatea Ortodoxa în America de Nord sau nu o ajuta deloc?” Am fost bucuros când Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei s-a reconciliat cu Biserica din Rusia si am vazut ca ati fost bucurosi, de asemenea, atunci când ieri am primit un reprezentant al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei în America si m-am gândit: “Ei bine, poate ca biserica autocefala din America de Nord, ar trebui sa protesteze: De ce sa se re-înfiinteze aici? “. Si m-am gândit: “poate ar trebui sa protestam prezenta Bisericilor Patriarhiei Ruse, înca în America de Nord si poate ca Sfantul Sinod de-a lungul anilor, ar fi trebuit sa protestam prezenta Arhiepiscopiei Grecesti, a Arhiepiscopiei Antiohiene, a Episcopiei Sârbe si asa mai departe, daca noi suntem biserica locala autocefala cu propriul nostru teritoriu. Cu toate acestea, am citit “Thomos-ul”, care în unele din articolele pe care le-am scris, am crezut ca a fost un pic slab, pentru ca am vrut unitatea în America de Nord si ca ar trebui sa vorbim mai tare si sa aducem toata lumea la aceeasi linie. Dar “Thomos-ul” a spus ca Biserica din Rusia, în acordarea autonomiei, a autocefaliei, a recunoscut ca în timp, aceste alte jurisdictii, din mila lui Dumnezeu, ar veni sa recunoasca faptul ca sunt bine venite în OCA si ca, în timp, aceasta s-ar întâmpla. Si dupa revizuirea de câteva ori a acelui document a “Thomos-ului” m-am gândit, “aceasta pare sa fie speranta Bisericii din Rusia în 1970″ si continua sa fie speranta Bisericii Ortodoxe în America de azi.
Existenta unei Mitropolii separate a românilor din America de Nord este, sau ar fi o respingere de autocefalie a Bisericii Ortodoxe din America? Unii ar spune da, unii ar spune, sa vedem ce se va întâmpla cu ea. Ce face aceasta propunere, este ca ea reuneste doua grupuri care au aceeasi biserica Mama, pentru noi românii, asa cum a fost Biserica Ortodoxa din America, cu Biserica Rusa, care noi continuam sa spunem ca este Biserica Mama a Bisericii Ortodoxe din America. Si asa, ce s-ar întâmpla în timp. Aceasta Mitropolie, în conformitate cu propunerea, care din nou va spun o puteti citi pe site-ul web http://www.roea.org, [care este înca] numai o propunere in pregatire, poate fi, în functie de ceea ce consideram, o optiune buna pentru alte jurisdictii. În cazul în care bisericile mame, care au fete aici, nu sunt pregatite sa dea binecuvântarea pentru ca ele sa vina în Biserica Ortodoxa din America, poate, ceea ce se va intampla in timp, este o înflorire a Mitropoliilor cu Autonomie Maximala din America de Nord, care împreuna, asa cum a fost discutat de nenumarate ori aici, vor putea sa depaseasca acea legatura cu Biserici straine sau Biserici Mame straine. Deci cred, ca aici se gaseste procesul nostru acum, în acest moment. Nu este o actiune finalizata. Se poate ca nu va fi. Se poate ca ceea ce vom cere, nu va fi acceptat de catre Biserica româna, desi pare a fi [acceptabil], în acest punct, si noi nu percepem nici un fel de respingere a acesteia.
Unii dintre oamenii nostri, cler si enoriasi, ambele din generatia mai in vârsta si unii recent veniti aici din strainatate, vor mai degraba sa nu aiba nici o conexiune cu Biserica din România, chiar daca este doar numirea Mitropolitului sau Patriarhul si primirea Sfantului Mir. Altii din cei 95% din clerul meu, au fost studenti impreuna cu multora dintre ierarhi. Oameni lor de aici, nu vad nici o diferenta, de ce nu suntem împreuna. Nu este atât de mult pentru ei ca o respingere a autocefaliei, ca si cum este ideea de unitatea al acestui grup. Acum, sunt sigur ca multi dintre voi gânditi ca: “… este doar o solutie etnica …”
Nu pot sa va conving altfel, cu exceptia poate sa spun ca Biserica Ortodoxa din America are propriile sale substrate, ca o biserica din Biserica Rusa. Exista multi convertiti in biserica; exista multi englezi, toate comunitatile de vorbitori de limba engleza americane si asa, pentru toti acestia, ce putem spune este doar ca, daca exista ceva ce-o sa vina si noi nu stim înca, noi vom spera ca biserica, Biserica Ortodoxa din America, singura va revizui aceasta propunere si va vedea daca este un posibil raspuns, un posibil pas spre un raspuns total pentru o Biserica administrativ unificata in America de Nord, împreuna cu toate jurisdictiile, deservind nu numai aceasta natiune din Statele Unite, dar si cea din Canada si Mexic, de asemenea. Poate ca, uneori, cei care sunt parte a OCA nu pricep nuantele pe care noi strainii le intelegem. La prezentarea de azi am vazut numai steagul american. Aici, totul a avut de a face cu Statele Unite. M-am uitat la Arhiepiscopul Serafim [al Canadei] si el doar a dat din umeri lui.
De-a lungul anilor, ne-am întâlnit la Consilii ale Bisericii. Nu o data a fost invitata Dioceza mea sa serveasca o Vecernie romaneasca, ca si cum este ceva non-ortodox, si nici de a avea o Liturghie în româna, doar pentru ca sa puteti vedea, sau o liturghie albaneza sau bulgara. Deci, daca bogatia Bisericii va fi recunoscuta, cum au stabilit Sf. Inocentiu si Sf. Tikhon in testamentul lor pentru Biserica din America de Nord, speram ca, probabil, voi fratii nostri si surorile noastre în Hristos veti recunoaste ca acest lucru poate fi un posibil beneficiu pentru toti crestinii ortodocsi din America de Nord. Si, atunci când va veni momentul de a prezenta la Sfantul Sinod o propunere completa, înainte de a prezenta aceasta Bisericii din România, as spera ca Parintii din Sfântul Sinod, care m-au ascultat de-a lungul anilor si m-au ghidat, vor cântari foarte atent, ceea ce este bun pentru intreaga Biserica.
Va multumesc.