Author: Maria Antoniadou
April 7, 2011
ROMANUL DANIEL IL AMENINTA PE PATRIARHUL ECUMENIC Patriarhii şi Arhiepiscopii elinofoni îl urmăresc cu nelinişte pe Patriarhul României care revendică noi “sfere de influenţă”. O nouă “ameninţare” apare în ultima perioadă de timp în Ortodoxie.
Sursa: traducere facuta de “Pelerin Ortodox” si gasita la www.razboiintrucuvant.ro, de un articol publicat la romfea.gr
Este vorba de apariţia dinamică şi revendicativă a Patriarhului României, +Daniel, care prin atitudinea sa îl “ameninţă” pe Patriarhul ecumenic, +Bartolomeu, torpilând încercările acestuia de a convoca Sfântul şi Marele Sinod, primul de după Schisma Bisericilor din Răsărit şi Apus, din 1054.
Concomitent încearcă să obţină noi sfere de influenţă, “declanşând atacuri” la adresa Ţării Sfinte şi “ameninţând” jurisdicţia duhovnicească a Patriarhului Ierusalimului, +Theofilos. + Daniel pare că s-a pregătit ani de zile pentru promovarea Patriarhiei României ca putere suverană. Semnificative sunt rapoartele ambasadorului american la Bucureşti, dl. Ν. F. Τaubman, care într-o telegramă difuzată pe WikiLeaks declară: “După deceniile patriarhatului lui Teoctist, există un nou suflu în Biserica Română”. Desigur, aşa cum a adăugat, “Patriarhul Daniel are o mare experienţă, vorbeşte fluent engleza şi alte limbi, şi totodată este pe deplin conştient de puterea şi influenţa Bisericii în formarea opiniei publice”. Întâlnirea Întâistătătorului Bisericii Române cu ambasadorul american a avut loc în 2007, la scurt timp după alegerea sa, iar principala temă a întâlnirii a fost modul de abordare a prostituţiei şi a traficului de arme.
De atunci au trecut trei ani şi cu importanta forţă a 20 de milioane de credincioşi, a 14,500 de preoţi, a 9,000 de studenţi ai facultăţilor de teologie, seminariilor şi scolilor bisericeşti şi, mai presus de toate, a sute de monahi şi monahii, Patriarhul României, +Daniel, constituie noua, marea şi puternica forţă a ortodocşilor, care vine să ameninţe drepturile şi jurisdicţiile Întâistătătorilor elenofoni şi mai ales ale Patriarhului ecumenic, +Bartolomeu, şi ale Patriarhului Ierusalimului, +Theofilos. Prima demonstraţie ostentativă şi de facto neliniştitoare pentru elinofoni a puterii şi a revendicărilor Bisericii Române a avut loc la sfârşitul lui februarie, la Geneva, când reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe au discutat despre modul de acordare a autocefaliei în încercarea de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod, care va fi primul sinod al ortodocşilor de după Schismă. Toţi reprezentanţii Bisericilor elinofone şi mai ales ai Bisericilor Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, Ciprului şi Atenei, erau gata să facă faţă eventualelor argumente ale slavofonilor sub conducerea Patriarhiei Rusiei.
Dar brusc a izbucnit un “nou fulger” şi un prieten s-a transformat în adversar. Era vorba de reprezentantul Patriarhiei României, un mirean, lector de drept canonic, care, conform clericilor greci, a trasat o direcţie proprie. Pentru prima dată, Patriarhia României a părut că nu acceptă privilegiile speciale ale fiecărui patriarh ecumenic. Astfel, a refuzat să accepte propunerea Mitropolitului de Pergam, +Ioannis, ca de fiecare dată când i se acordă autocefalie unei Biserici Ortodoxe, fiecare întâistătător al Bisericii Constantinopolului să semneze primul cu menţiunea “hotărăşte” şi să urmeze semnăturile celorlalţi patriarhi şi arhiepiscopi cu menţiunea “împreună-hotărăsc”.
Primele tensiuni între elini şi români au apărut în sudul Italiei cu prilejul cazului Mănăstirii Sfântului Ioan Secerătorul şi, conform presei italiene, a fost nevoie de intervenţia carabinierilor pentru evitarea unui conflict. Cu toate acestea, mănăstirea, după intervenţia şi a administraţiei locale din regiune, a trecut în administrarea Patriarhiei României, în ciuda apelurilor elinilor referitoare la prezenţa lor îndelungată în regiune. Astăzi, Italia, Spania şi Portugalia sunt cele trei ţări din Europa de Vest, în care trăiesc mii de imigranţi români din motive economice, care au părăsit România după căderea regimului Ceauşescu. Mitropoliţii şi episcopii lor, care sunt desemnaţi de Patriarhia Română în aceste ţări, sunt de obicei impetuoşi şi revendicativi, fapt care de multe ori are drept consecinţă conflicte cu ierarhii Patriarhiei Ecumenice, care au un rol coordonator între ortodocşi.
“Lupta este dură şi există posibilitatea să-l vedem pe episcopul român că se întâlneşte de unul singur cu regele şi regina Spaniei, iar mitropolitul Patriarhiei Ecumenice să afle despre audienţă din comunicate”, subliniază cu înţeles, vorbind ziarului “Vima”, un mitropolit din Europa Centrală. Totul depinde, după cum declară, “de capacitatea şi de forţa fiecărui mitropolit al Patriarhiei Ecumenice de a evita ‘capcanele’ “…
Şi “oraşul discordiei”, Ierihon, cel mai vechi oraş din Ţara Sfântă, cunoscut în întreaga lume din Vechiul Testament, constituie azi “oraşul discordiei” între Patriarhiile Ierusalimului şi României. Motivul disputei, care a izbucnit între cele două Biserici, îl constituie biserica pe care a construit-o Patriarhia Română, biserică în care se slujeşte, deşi regiunea face parte din jurisdicţia duhovnicească a Patriarhiei Ierusalimului. Biserica a început să fie construită acum aproximativ zece ani şi, după cum se spune în scrisoarea Patriarhului Ierusalimului, “contestaţiile şi protestele Patriarhiei noastre nu au putut să oprească construirea bisericii”.
Conform lui +Theofilos, “dacă şi alte Biserici Ortodoxe ar urma acest exemplu al Bisericii Ortodoxe Române, atunci am avea în Ţara Sfântă reprezentanţele a treisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, care vor fi exemplul unei polifonii şi poliarhii ortodoxe arbitrare, greu de condus administrativ…” Până acum, aşa cum a declarat lui +Daniel, Patriarhul (Theofilos): “Patriarhia Ierusalimului a înfruntat cu profundă întristare, dar şi cu toleranţă şi cu multă moderaţie această situaţie anticanonică implantată în sânul ei, pentru care s-a şi limitat la a-l opri de la Împărtăşanie doar pe prim-colaboratorul ei (BOR), Preacuviosul Arhimandrit, p. Ieronim Creţu, fără a-l caterisi sau a întrerupe pomenirea Bisericii Române în Diptice, aşa cum era îndreptăţită să procedeze”. Dar dacă Biserica Română nu se conformează, Ierusalimul amenință să întrerupă pomenirea lui +Daniel, așa cum a făcut în mijlocul deceniului anului 2000, Patriarhul ecumenic +Bartolomeu cu fericitul (întru adormire) Hristodoulos, cu prilejul cazului aşa-numitelor Ţări Noi.