Author: Patriarch (Patriarhul) Daniel
September 3, 2009
Extrase dintr-un interviu al Patriarhului Daniel acordat revistei ‘Spre unitate’ (nr. 3/2009) si pus pe site-ul Patriarhiei Romane, Basilica.ro pe data de 17 iunie 2009.
3. Care sunt problemele actuale ale Ortodoxiei mondiale şi ce se întreprinde de către Bisericile Ortodoxe Locale pentru rezolvarea acestora? Ce măsuri, după părerea Preafericirii Voastre, trebuie luate astăzi în vederea întăririi unităţii Ortodoxiei?
Un element esenţial îl constituie continuitatea şi intensificarea relaţiilor interortodoxe. Avem nevoie de mai multe întruniri panortodoxe, cu regularitate, ritmice; nu cred că trebuie să ne întâlnim doar atunci când un Întâistătător trece la Domnul sau atunci când este instalat un nou Patriarh. În acest sens, noi am propus de mai multe ori ca, o dată la trei ani, toţi Întâistătătorii de Biserici Autocefale să se întrunească nu în şedinţe aniversare sau comemorative, ci în şedinţe de lucru, pentru a arăta că în Ortodoxie sinodalitatea este un exerciţiu al comuniunii frăţeşti şi al coresponsabilităţii, nu numai la nivel naţional, ci şi universal. Este necesar să afirmăm atât libertatea autocefaliei, cât şi coresponsabilitatea sinodalităţii panortodoxe. În acelaşi timp, se impune o manifestare mai concretă şi mai organizată a solidarităţii panortodoxe, prin ajutorare reciprocă, deoarece Bisericile Ortodoxe sunt în situaţii foarte diferite din punct de vedere economic şi social. O consultare periodică şi o cooperare mai eficientă ar da mai multă credibilitate Ortodoxiei atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. O asemenea iniţiativă a fost propusă de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, când Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost prezent la Bucureşti, dar şi cu alte ocazii. În principiu nimeni nu e împotrivă, dar în realitate exerciţiul ritmic, cu regularitate, al sinodalităţii panortodoxe este mai dificil din cauza unei polarizări excesive între tentaţia de a înţelege primatul ca hegemonie şi tentaţia de a înţelege autocefalia ca autarhie sau autosuficienţă. De aceea, e nevoie de reguli clare ale funcţionării sinodalităţii panortodoxe ritmice (periodice), pe de o parte şi relaţia sinodalităţii panortodoxe a primaţilor cu sinodalitatea din interiorul Bisericilor locale. Mai precis, legătura între sinodul panortodox al primaţilor şi sinodul autocefal local. Trebuie evitată deodată ispita unui primat de jurisdicţie universală şi a unui autocefalism autarhic, întrucât ambele sunt contrare comuniunii trinitare.
Noi considerăm că aceste întruniri sinodale panortodoxe ritmice ar trebui să fie organizate în diferite ţări, nu în acelaşi loc; potrivit disponibilităţilor practice, pentru ca ele să fie şi evenimente misionare, şi manifestări de frăţietate între Bisericile Ortodoxe surori. Avem nevoie de un ritm mai intens al consultării şi al cooperării. În acest sens, s-ar impune crearea unei reviste, a unui institut pastoral, misionar şi liturgic panortodox, care să cultive conştiinţa panortodoxă şi să stimuleze cooperarea practică panortodoxă.
4. Sentimentele religioase şi naţionale ale omului au un aport hotărâtor la definirea identităţii sale şi la formarea personalităţii sale spirituale şi a demnităţii. Se întâmplă însă ca elementul conştiinţei naţionale să le reprime pe celelalte şi să împiedice dezvoltarea completă a personalităţii spirituale. Cum trebuie să învingem această contradicţie, deoarece, în final, ea ajunge să împiedice unitatea Ortodoxiei?
Nu considerăm că sentimentele naţionale sincere ale vreunui popor ar putea dăuna unităţii Ortodoxiei. Sentimentul de apartenenţă la un popor, care are o limbă şi o cultură aparte, este unul firesc, dat de Dumnezeu, iar ţara în care te-ai născut reprezintă ceva aparte pentru fiecare om. Nu ne putem dezice de identitatea noastră naţională, căci aceasta ar însemna să ne renegăm părinţii şi strămoşii. În cazul nostru, poporul român s-a născut creştin, din daci şi romani, adică s-a botezat lent, treptat, pe când se forma ca popor nou în istorie, începând cu secolul al II-lea d.Hr., ca urmare a predicii Sf. Apostoli Andrei şi Filip. Demnitatea naţională, apartenenţa la un popor creştin-ortodox, de limbă română, a fost liantul principal între românii din voievodatele medievale de o parte şi de alta a curburii Carpaţilor, care a asigurat şi rezistenţa Ortodoxiei în faţa migraţiei atâtor popoare războinice păgâne.nd century A.D., the result of the preaching of the Holy Apostles Andrew and Philip. Our national dignity, belonging to an Orthodox Christian nation, speaking Romanian, was the principal tie among the Romanians in the medieval principalities on one side and the other of the Carpathian arch, which assured the resistance of Orthodoxy in the face of the migrations of so many warlike pagan peoples.
Vecinătatea cu popoarele slave, venite mai târziu în Europa ( sec. VII) şi creştinate în sec. IX şi X , explică şi unele influenţe slave la români. Pe de altă parte, deformarea sentimentului naţional firesc într-o atitudine de superioritate faţă de alte naţiuni, precum şi tendinţa de a domina asupra altora creează, ca reacţie, un naţionalism defensiv izolaţionist. Înglobarea forţată a popoarelor în structuri supranaţionale şi desfiinţarea identităţii lingvistice şi culturale sub pretextul unităţii creează tensiuni şi resentimente greu de vindecat. Ortodoxia sănătoasă nu uniformizează diversitatea etnică, ci o pune în comuniune, adică în unitatea care cultivă libertatea persoanei şi a popoarelor în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Prin aceasta, adevărata Biserică se deosebeşte de Imperiul politic totalitar. Împărăţia lui Hristos este Împărăţia libertăţii şi a iubirii sfinte. Iar iubirea sfântă este iubire pacificată,adică eliberată de patimile egoiste, individuale şi colective. Din acest motiv nicio ideologie de putere nu poate înlocui o spiritualitate profundă bazată pe pocăinţă (convertire), smerenie şi iubire frăţească.
6. Cum reuşeşte Biserica Ortodoxă Română să pună în practică activitatea sa si peste hotare? Ce este particular şi ce anume afectează viaţa diasporei româneşti? Ce fel de greutăţi sunt întâmpinate de către aceasta?
Fiecare Biserică Ortodoxă autocefală are datoria pastorală de a se îngriji de credincioşii ei care sunt plecaţi în afara graniţelor ţării şi pe care, ca o mamă spirituală, nu-i poate abandona sau preda altcuiva. În acest sens, în conformitate cu noul său Statut de organizare şi funcţionare, Biserica Ortodoxă Română, ţinând cont de noile realităţi social-politice şi economice în care trăiesc credincioşii săi, emigranţi, a înfiinţat în diaspora mai multe eparhii organizate în mitropolii, în funcţie de densitatea românilor din anumite zone ale lumii, pentru a-i păstori pe cei ce se află înafara graniţelor României. Românii din diaspora, stabiliţi definitiv sau temporar în străinătate, se adună mai ales în jurul unui preot de parohie, căruia îi spun în limba maternă nu doar păcatele la spovedanie, ci şi problemele cotidiene. S-a observat o mai mare apropiere faţă de biserică la credincioşii români care sunt departe de Patrie şi de rudele din ţară, ceea ce ne confirmă nevoia de pastoraţie intensă şi de strânsă legătura cu Biserica Mamă.
Astfel, Biserica Ortodoxă Română trimite preoţi în diaspora sa şi îi susţine spiritual şi material, după posibilităţi. Credincioşii ortodocşi români din diaspora se confruntă mai ales cu lipsa spaţiilor liturgice ortodoxe în care pot să participe la slujbe. Construcţia unor biserici noi, ortodoxe, necesită resurse financiare considerabile şi, de aceea, românii ortodocşi recurg la închirierea pentru anumite ore în duminici şi sărbători a bisericilor aparţinând altor confesiuni creştine (catolici, protestanţi sau anglicani).
Legat de subiectul discutat, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată emigranţilor români, ca dovadă a permanentei griji pastorale a Bisericii Ortodoxe Române faţă de românii plecaţi în străinătate pentru muncă sau studii, dar care vin în România să-şi petreacă concediul în luna august. Rugăciunile pentru emigranţi şi convorbirile cu ei sunt foarte utile. Dsigur, este nevoie de o cooperare ortodoxă mai intensă în diaspora, între ierarhii din diferite jurisdicţii, însă în această fază legătura emigranţilor cu Biserica Mamă este prioritară, pentru menţinerea identităţii culturale, etnice şi ecleziale ortodoxe.