Author: Alex. Nemoianu
February 12, 2011
“Cat despre neghiobi, numarul lor este nesfarsit”
Ce este adevarul a fost definit in numeroase chipuri in lungul timpului istoric.
Cel mai adesea a fost definit ca fiind suma cunostintelor acceptate la un moment dat. In chip limpede aceasta este o definitie fragila, in cel mai bun caz, si care condamna “adevarul” la o vesnica stare relativa. Aceasta conditie fragila este determinata de faptul ca aceste “cunostinte comune”, se pot modifica, pot fi dovedite false, sau se pot imbogati.O asemenea stare de relativitate nu este acceptabila, in special in cele tinand de Credinta.
Pentru cei credinciosi, Adevarul este un absolut si, inca mai exact, o Persoana…”Eu sunt Calea,Adevarul si Viata”..(Ioan,14,6)
Chiar Pilat din Pont, reprezentantul unui sistem politic intemeiat pe un eminent sistem de drept, s-a aflat cutremurat atunci cand a fost confruntat cu Adevarul si a fost nevoit sa murmure,”ce este adevarul?”. In fapt in acel murmur el recunostea ca sistemele omenesti sunt imperfecte si nu si-au implinit rostul.
Aceasta a fost si a ramas soarta “adevarurilor” omenesti. Aceasta soarta este si consecinta unei foarte obisnuite greseli. O gresala care consta in legarea starii de adevar cu opinia majoritatii (de fapt o manevra politica). Intre acestea doua nu exista nici o legatura. Ba chiar mai mult. Cel mai adesea diferenta dintre adevar si opinia majoritatii, opinia “inteleptilor” politici, se afla in detalii. Aceasta diferenta “in detalii” este in sine pilduitoare, caci necuratul salasuieste in detalii.
Asa cum am spus in ce priveste greselile in Credinta, oportunismul in privinta interpretarii dogmelor, aceste sunt mai vartos periculoase, in fapt ele reprezinta un pericol de moarte.
In vremea Conciliului de la Florenta in 1439 atoritatile slabanogitului Bizant, cele seculare si bisericesti, au capitulat in fata cerintelor arogante ale Bisericii Romei in nadejdea unui ajutor militar si politic. Acele autoritati au capitulat, ele au facut pactul cu necuratul, doar spre a afla ca au facut acest lucru pentru nimic, doar spre rusinea lor. Acea subordonare politica (pe care autoritatile bizantine au numit-o “unire”) fata de Biserica Romei a fost respinsa de catre jurisdictiile ortodoxe ale vremii care erau atunci si sunt acuma, locale si fara obligatia de a urma dispozitiile vreunui “centru”. In acelasi timp credinciosii, poporul, Trupul lui Hristos, in chip limpede a respins acea capitulare morala. Acel refuz a fost cuprins in cuvintele eroice ale “marelui duce” bizantin, Lucas Notaras: “mai degraba vreau sa vad turbanul musulman in oras decat mitra latina”.
O incercare asemanatoare confrunta azi pe credinciosii Ortodoxi din Lumea Noua. Ei au de ales intre manevrele politice ale Lumii Vechi si independenta canonica a Lumii Noi. Este o alegere intre oportunism politic si viitorul Ortodoxiei. Este stiut acuma ca trupurile canonice din Lumea Veche s-au adunat (sub decorul “acordului” de la Chambesy) pentru a sufoca, a strangula, insasi ideea de autocefalie Ortodoxa in Lumea Noua.
Cazul Ortodoxilor Romani-Americani este unul trist dar ilustrativ. Organul care promoveaza subordonarea catre Patriarhia Romana(din pacate ajunsa azi o institutie neo comunista tipica si cleptocratica) a Episcopiei “Vatra”, asa zisa “Comisie de Dialog (JDC), depasind cu mult mandatul ce il avea, foloseste si a fost capabila sa alcatuiasca doar cateva “argumente”, si acelea foarte slabanoage, catre a acest scop negativ; este vorba de “filetism” si de “etnocentrism”(de fapt sovinism tribal), doua aberatiuni ne Ortodoxe.
Acest caz ar trebui sa fie un semnal de alarma si un avertisment pentru Ortodoxii din Lumea Noua. De fapt cei care sunt de buna credinta nici nu au de pierdut vreme in a face o alegere, caci Adevarul este evident. Singura optiune rationala este autocefalie Ortodoxa in Lumea Noua. Dupa parerea mea este calea urmata de catre Biserica Ortodoxa a Americii.
...
.
.